Învățământ de calitate

invatamant romanesc modern

Actualitatea, o reală necesitate în domeniul învăţământului românesc
În calitate de ființe umane, considerându-ne superiori ierarhic față de animale, avem capacitatea de a comunica. Întrebarea ar fi la ce nivel reușim să o facem și cum transpunem această abilitate în plan social pentru a relaționa, interacționa și realiza scopuri clar dfefinite. Cu toții am analizat cel puțin o dată cum ar fi dacă, şi ce s-ar întâmpla dacă am fi cu toţii asertivi chiar şi în cele mai critice momente.

Pur teoretic vorbind, cu toții ne dăm cu părerea, însă prea puțini luăm atitudine. Faptele sunt cele care ne definesc și rămân sau nu generațiilor viitoare. Nu putem trăi superficial gândindu-ne că o viață avem și nu putem fi atât de egoiști încât să nu lăsăm în urmă ceva. Sigur, în primul rând termenul de organizații educaționale ar trebui să ne ducă cu gândul la un mediu clar dfefinit și bine organizat, însă din păcate nu poate fi vorba despre așa ceva. Din perspectivă personală, nu pot fi de acord cu acest termen pentru că în primul rând nu există clar definite domeniile pentru care se fac planurile de învățământ, nemaivorbind despre individualitatea necesară acestora, unde spre exemplu aria Artelor cuprinde și muzica și tot ce ține de artele spectacolului, arte plastice, sculptură, cine-foto. Nu există clar stabilite matrițele pe care să se poată desfășura o activitate continuă, unitară, o rădăcină a tradiției învățământului în domeniul artelor. Întotdeauna am spus că acolo unde nu există continuitate nu există nimic. În cadrul sistemului românesc se poate observa foarte ușor acest fapt, datorat schimbărilor dese și ineficiente, care în loc să îmbunătățească și să ajute la creearea ordinii în favoarea continuității, au adus diverse răsturnări de situație. La nivel cultural și educațional consider că România este mediocră, nu datorită lipsei de potențial ci a lipsei de valorificare a acestuia. Există resurse umane ce pot fi exploatate pentru creșterea nivelului cultural din toate punctele de vedere însă ceea ce ne lipsește cu prisosință este educația și aici nu mă refer neapărat la cea din școală. Sistemul românesc este deficitar din mai multe perspective, s-a creat un cerc vicios din care se va putea ieși doar prin măsuri drastice, la care ar recurge un procentaj mic de dascăli, fapt ce face ca viciul să persiste.
Un alt deficit ar fi lipsa comunicării asertive la nivelul profesor-elev. Din păcate există încă o mentalitate învechită în această privinţă şi nu puţini sunt dascălii ce se consideră superiori prin faptul că sunt “în faţă”, mărindu-se distanţa faţă putere din prisma educabilului.
În anul 2015 nu mai poate fi vorba de stricteţe în ceea ce priveşte comunicarea. Dacă analizăm puţin generaţiile anterioare vom putea cu uşurinţă observa că diferenţele sunt foarte mari din punct de vedere al modului de informare. Să nu uităm că acum avem la dispoziţie internetul, unde toate răspunsurile noastre sunt la un click distanţă. În acest context, cum putem noi ca profesori să răspundem clar şi concis întrebărilor generaţiei actuale stârnindu-le totuşi curiozitatea şi determinarea de a ne asculta? Din prisma inteligenţei nu se mai pune problema, dacă generaţia actuală deţine o anumită capacitate în acest sens, şi pot spune din experienţele personale că sunt mult mai deschişi în comunicare dar şi ca şi intelect. Faptul că nu au prins era comunistă a ajutat la dezvoltarea nevoii de libertate în exprimare, comportament şi alegeri.
Dificultatea extremă pentru profesori este să facă faţă provocărilor noilor generaţii în contextul în care nu mai funcţionează regulile stricte şi nici răspunsurile evazive, deoarece s-ar putea ca unii dintre educabili să se informeze foarte bine înainte de a “testa” răspunsurile profesorului. Este o provocare pentru dascăli să venim în actualitate, să răspundem la nevoile actuale ale învăţământului în general. Sigur că există tendinţe copiate din occident şi nu neapărat aplicate bine, dat fiind faptul că avem un alt trecut educaţional să spun, însă trebuie să ne adaptăm situaţiilor actuale.
Ca și popor, am uitat să ne respectăm istoria, tradițiile și valorile naționale. Am ajuns o societate de consum fără valori, nu mai vorbesc de moralitate și principii. Încercăm să ținem pasul cu vremurile însă, prea puțini sunt aceia care se trezesc din superficialitate. Nu este de-ajuns să dorim și să analizăm, este nevoie de fapte în acest sens, este nevoie de muncă asiduă pentru a remedia greșeli din trecut și pentru a stabili ordinea care predispune la continuitatea de care avem atât de mare nevoie.

 

copii pe bancile scolii
Aș face aici o paralelă, dimensiunile axiomelor sociale sunt: cinismul social, complexitatea socială, răsplata pentru angajare, spiritualitatea şi controlul destinului. Toate acestea se regăsesc cu prisosință în societate și în educație, mai puțin spiritualitatea, cea mai consistentă și importantă în viziunea mea. Până la urmă Leung şi colegii săi au înlocuit termenul de spiritualitate cu cel de religiozitate pentru că acestea două sunt incomparabile ca și textură și sens, iar dimensiunile axiomelor sociale fac referire de fapt la religie și impactul acesteia din punct de vedere social, deși că o componentă veridică și importantă ar fi spiritualitatea ca și întreg. Dacă religiozitatea se referă strict la ceea ce ține de credință, religie și biserică, spiritualitatea este mult mai complexă, fiind un ansamblu de idei și de sentimente care caracterizează o colectivitate. Poate însemna pătrunderea spiritului dincolo de suprafața materială a lumii, urcând cu ajutorul Duhului Sfânt prin rugăciune și contemplare, până la comunicarea cu Dumnezeu, iar tot ceea ce ține de viața spirituală a unui individ sau popor, concepție despre lume și viață, sensibilitate pentru valorile spiritual-morale și cultural-religioase, precum și relația acestora cu divinitatea. – Din francezul spiritualité, latinul spiritualitas. (Dicționar Religios- 1994). Aş sublinia aici faptul că Religia, ca şi materie în şcoli reprezintă încă o controversă, în timp ce unii sunt pentru şi alţii insistă în a fi împotrivă. Cert este că din prismă personal nu sunt de accord cu religia ca studio în şcoală. Am asistat la semenea cursuri în decursul anilor şi nu neapărat este ceea c ear trebui să fie. Mai mult nişte cercuri de dezbatere şi prea puţină informare în acest sens. Pe lângă faptul că se produce o diferenţiere şi colectivul are de suferit din cauza lipsei de empatie dar şi a dimensiunii intercultural. Până la urmă nu se pot accepta indivizii între ei ca şi colectiv având viziuni sau credinţe diferite. De aici diverse polemici dezvoltate ulterior în studii de specialitate, însă nici o decizie cu privire la acest aspect. Clar este vorba de o lacună în ceea ce priveşte interculturalitatea educaţională ca şi aplicabilitate în şcoli. Rămân de părere că avem două variante, sau se studiază disciplina Religie în şcoli dar cu esenţă solidă ca şi informare, fără a interfera la nivelul colectivului creând rupture la nivel de comunicare şi empatie, sau nu se mai studiază în şcoli şi această atribuţie revine familiei.
Din punct de vedere al impactului diferit asupra celor două sexe, de asemenea s-au realizat studii care atestă o diferenţă între cele două, pornind de la iq, organizare, capacitate de concentrare, eficienţă la locul de muncă şi la toate acestea procentajul mai mare a revenit sexului feminin. România prin definiţie este o ţară preponderant feminină datorită procentajului scăzut al sexului masculin, însă relevant ar fi dacă am reuşi să şi aplicăm teoria învăţată. Citim studii de tot felul şi tragem concluzii însă prea puţini aplicăm în fapt ceea ce am studiat.
Sigur, toate reformele necesită timp, însă cel mai important ar fi ca toţi să fim preocupaţi de starea generală de bine şi să vedem în fiecare dintre acţiunile noastre încă o cărămidă pusă la temelia sistemului ca şi întreg. Încă există perspectivă de viitor şi dorinţă din partea noilor generaţii de a aduce o contribuţie pozitivă în acest sens. Pentru ca schimbarea să poată avea loc la nivel de comunitate pentru a se extinde apoi la nivel naţional.
Consider că trebuie să milităm fiecare pentru cauza lui, pentru specialitatea pe care am studiat-o cu atâta abnegaţie. Să avem un scop comun înseamnă mai mult decât o reformă pe care unii ar înţelege-o şi ar aplica-o cu uşurinţă în timp ce alţii ar fi mereu împotriva ei. Dacă fiecare dintre noi, generaţia tânără, am depune un minim efort, în fiecare zi pentru a face o schimbare cred că lucrurile s-ar îmbunătăţi considerabil. Oamenii au această putere de a mobiliza masele. Fiecare dintre noi prin interacţiuni zilnice cu educabilii putem oferi noi perspective, putem trezi spiritul întreprinzător pentru schimbarea care o dorim cu toţii, iar aceasta se va multiplica de la sine, pentru că generaţia actuală doreşte schimbare.
Avem nevoie de actualitate în sistem, atât la nivel naţional cât şi la nivel individual. Sigur, există o serie de studii în acest sens, care indică faptul că cele două sisteme, cel preuniversitar şi cel universitar sunt diferite ca şi componenţă, necesităţi şi nivel de pregătire, dar şi ca şi abordare din prisma dascălilor. Cu cât suntem mai bine pregătiţi cu atât devenim individualişti, uităm de “munca în folosul comunităţii” pentru care am fost pregătiţi defapt. O mare lacună o avem în privinţa simţului social. Toată pregătirea noastră ar fi în van dacă nu am da informaţiile şi experienţele mai departe.
Ca şi stare de fapt, există o deficienţă la nivelul motivaţional, atât pe plan interpersonal cât şi pe plan intrapersonal. Un factor important pentru dezvoltarea atât din punct de vedere social cât și cultural este motivația. Acest factor determinant este unul de mare importanță și totuși neglijat totalmente. În cadrul procesului educațional nu se pune mare accent pe motivarea subiectului în cauză ci pe cantitate, pe informația ce trebuie să o primească iar aceasta primează în locul motivației, care desigur ar da pe lângă alte rezultate, oameni pregătiți și mult mai capabili. Nu pot spune că este doar vina cadrului didactic care trebuie să se îngrijească de permanenta motivație a elevului/studentului, dar fac referire nu doar la motivația de a învăța un anumit conținut ci la acea motivație care dă naștere pasiunii pentru o anumită activitate, pentru un anumit domeniu. Avem foarte mare nevoie de motivația care să ne facă să realizăm pentru ce trăim, pentru ce respirăm și pentru ce muncim. Cred că multe din problemele actuale s-ar rezolva cu ajutorul motivației, însă aici avem din nou dificultăți pentru că o astfel de motivație poate fi insuflată doar de un dascăl ce deține la rândul său o motivație de acest tip.
Ca și concluzie generală privind deopotrivă sistemul educațional românesc cât și viața de român la modul general ar fi faptul că trebuie să ne implicăm cu toţii în a realiza schimbarea pe care o dorim. Sigur drumul este anevoios, însă dacă perseverăm vom reuşi. Trebuie să ieșim din această stare de amorțeală, să ne trezim cu toții și să punem umărul pentru a salva ceea ce ne-a mai rămas din țărișoara noastră. Avem foarte multe valori naționale, oameni de cultură, artiști, medici, cu toții preferă să plece în loc să rămână. Trebuie să luăm atitudine și să fim noi cei care fac o schimbare, nu este de ajuns să tot discutăm despre schimbare, trebuie să punem cu toții mâna să facem câte ceva. Sigur dacă ne străduim, fiecare pe domeniul lui, cred cu tărie că putem îmbunătăți lucrurile și putem face ordine și continuitate pentru a ne apăra tradițiile naționale.
Cât despre sistemul educațional, este nevoie de o reformă în educație care să repună ordinea. Ar trebui să crească în primul rând nivelul de pregătire profesională și psiho-pedagogică al celor care doresc să meargă pe drumul dăscăliei, iar pentru elevi/studenți să se dorească creșterea nivelului deoarece s-a degradat destul de mult sistemul de admitere cât și nivelul general de pregătire al acestora. Sunt convinsă că se va putea realiza, doar trebuie o mică dorință de ordine în sistem, iar apoi va funcționa totul mai bine, eficient și continuu.
Cu toţii avem un “bagaj” de care ne putem sau nu debarasa. Important este să realizăm lacunele şi să încercăm să remediem situaţia. Sigur, conflictul între generaţii există şi va exista întotdeauna, însă prin perseverenţă vom reuşi să mergem înainte pe drumul propus şi să încercăm pe cât posibil să avem o influenţă benefică asupra semenilor noştri.
Să nu uităm că suntem în anul 2015 când s-au schimbat nevoile atât din punct de vedere social, cât şi cultural şi spiritual. Şi cum ne indică şi definiţia – ACTUALITATE înseamnă contemporaneitate, prezent, propun să contribuim cu toţii câte puţin la prezentul nostru, al tuturor.

 

prof. Adelina Suvergel

1,336 total views, 6 views today

1291 Total Views 6 Views Today
Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *