Dan Constantinescu

Dan-Constantinescu

10 iunie 2015 – 84 de ani de la naşterea compozitorului Dan Constantinescu
Dan Constantinescu este un compozitor român care s-a născut la data de 10 iunie 1931 la Bucureşti. Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din Bucureşti în perioada 1950-1955. Dintre dascălii săi fac parte mari personalităţi ale muzicii româneşti şi nume importante pentru istoria muzicii cum ar fi: Ioan D. Chirescu, Paul Constantinescu, Marţian Negrea, Nicolae Buicliu, Leon Klepper, Mihail Jora, Theodor rogalski, Nicolae Parocescu, Emilia Comişel, George Breazul, Andrei Tudor, Gabrielea Deleanu şi Eugenia Ionescu.

În perioada 1956-1958 îşi va începe activitatea la catedrele de armonie şi compoziţie la Conservatorul din Bucureşti, unde va fi mai întâi preparator, apoi asistent în perioada 1959-1962, lector în perioada 1971-1989 şi profesor în 1990-1992.
De-a lungul anilor a scris numeroase articole şi studii de specialitate, precum şi „Cercetări de muzicologie”. Din activitatea sa profesională nu au lipsit nici conferinţele, sesiunile de comunicări ştiinţifice, concertele-lecţie, fiind totodată distins cu premiul „George Enescu” al Academiei Române în 1966 şi numeroase premii pentru compoziţiile sale, acordate de către Uniunea Compozitorilor în 1974, 1975 şi 1980. Compozitor distins şi ilustru pedagog, se stinge din viaţă la 6 februarie 1993.
Din cadrul creaţiilor sale s-au remarcat: Divertisment în stil clasic pentru orchestră de coarde, Toma Alimoş, baladă pentru orchestră, Uvertură pentru orchestră opus 8, Partita pentru orchestră opus 14, Concert pentru pian şi orchestră de coarde opus 19, Simfonie de cameră opus 29, Simfonie concertantă opus 31, Concert pentru două piane şi orchestră mică opus 33, Simfonie pentru orchestră de coarde, Simfonie pentru instrumente de suflat opus 35, Concert pentru clavecin, harpă şi instrumente de suflat, Concert de cameră. Acestea ar fi cele mai importante creaţii în genul simfonic. Au urmat de asemenea lucrări camerale, corale şi diverse orchestraţii, precum şi creaţii pentru pian unde amintim: Suita în stil clasic pentru pian opus 1, Sonata pentru pian opus 2, Balada, Nocturna şi Scherzo pentru pian opus 9, Trei Sonate pentru pian la patru mâini, Trei Sonatine pentru două piane, Suita pentru pian opus 15, Sonata pentru pian opus 17.

Adelina Suvergel

1,537 total views, 2 views today

1497 Total Views 2 Views Today
Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *