Compozitorul Yann Tiersen

yanntiersen

23 iunie 2015 – 45 de ani de la naşterea muzicianului Yann Tiersen

Yann Tiersen s-a născut la 23 iunie 1970 în Franţa. Şi-a construit treptat propriul stil muzical începând din fragedă copilărie. De la vârsta de 4 ani începe studiul pianului şi doi ani mai târziu începe şi studiul viorii. Educaţia sa în domeniul muzicii culte o va realiza în academiile de specialitate din Rennes, Nantes şi Boulogne. Mai apoi la vârsta de treisprezece ani decide să renunţe la vioară, îşi cumpără o chitară şi formează o trupă rock.

De-a lungul anilor a colaborat cu artisti vocali precum Claire Pichet, Elizabeth Fraser, Shannon Wright. De asemenea şi-a consolidat cultura muzicală în oraşul Renne, unde a participat în public la diverse festivaluri unde a a vut ocazia să asculte reprezentaţii ale unor trupe importante precum: Nirvana, Einsturzende Neubaten, Nick Cave şi alţii. După destrămarea trupei sale, câţiva ani mai târziu, în loc să caute muzicieni pentru a-şi întregi trupa, şi-a luat un pupitru de mixaj şi a început să facă înregistrări solo cu ajutorul unui sintetizator, la care a mai adăugat şi efecte create cu ajutorul unor programe de specialitate.

Până la sfârşitul verii anului 1993, Tiersen avea deja 40 de piese înregistrate, material ce va face parte din primele sale două albume. În 1995 a lansat primele două albume, urmând ca şase ani mai târziu să devină celebru atât el cât şi casa de discuri care l-a ajutat cu producţia, pentru că multe lucrări semnate de el au format coloana sonoră a filmului „Amelie” al lui Jean-Pierre Jeunet, lansat în 2001.

A început treptat să devină cunoscut . Începând cu anul 1998 el face o serie de investiţii pentru a imprima o serie de lucrări pe insula Quessant, unde a locuit practic două luni. Le Phare s-a vândut în peste 160.000 de exemplare, confirmându-i statutul de artist original şi inovator al generaţiei sale, după care au urmat şi alte albume de succes precum L’Absente în 2001 şi Les Retrouvailles în 2005. În toată această perioadă Tiersen şi-a răspândit muzica pe scenele lumii acompaniat de diverse formule orchestrale cât şi camerale. Cea mai utilizată formulă era cea cu orchestra şi cu un cvartet amplificat, mai ales în 2002 pentru electrizantul album C’etait ici. Mai apoi după succesul înregistrat cu coloana sonoră a filmului Amelie, va mai realiza muzica şi pentru alte filme cum ar fi: Good Bye Lenin! în 2003, Tabarly apărut în 2008.

Adelina Suvergel

2,592 total views, 4 views today

2562 Total Views 4 Views Today
Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *