Pelerinaj la Arsenie Boca

Arsenie-Boca

Sfântul Arsenie Boca

Porunca

Eram într-o călătorie shamanică lângă unul din Ghizii mei spirituali (cărora le sunt mai mult decât recunoscător, nu atât pentru dragostea, grijă, îndrumarea Lor, cât pentru infinita lor răbdare. Nu sunt o prezenţă confortabilă pentru nimeni, iar cel mai dificil este pentru mine, ca eu trebuie să mă suport tot timpul). A apărut o prezenţă maiestoasă, îmbrăcată în sutană neagră de călugăr.  Mă aşteptam la un dar special şi…. teapă! Ordin, fără comentarii! Pelerinaj: mormântul Sfântului Părinte Arsenie Boca.

Misiunea 

Am învăţat pe pielea mea (şi multe a îndurat săraca!), că orice proiect extraordinar  organizat pe puncte  şi termene clare şi precise, când e vorba de spiritual, nu ţine. Cum spunea o foarte dragă prietenă… Lasă lucrurile să se întânple!….. Pentru mine asta e una din înjurăturile cele mai…..

Dar aşa am făcut acum. Şi lucrurile s-au potrivit admirabil, totul venind în mod optim către mine; informaţiile, ajutorul şi mijloacele de transport. Doar că toate astea m-au ajutat până… cam la 10 km de mănăstire.  Şi într-o zi fierbinte de iulie, cu aer uscat şi soare dogoritor, pe un drum în pantă ascendentă, cu picioarele tremurând şi cu umerii învineţiţi de cureaua sacoşei, scăldat în “sucul propriu”, cu praf în gură, în ochi şi în alte locuri care nu pot fi numite cu decenţă; suiam biruitor ca soldaţii lui Mao, în Marşul cel lung.

Dar ştiam că….. era ceea ce trebuie să ofer eu, era sacrificiul şi efortul meu pentru ceea ce trebuia să primesc. Umila mea ofrandă!

Am pătruns pe poarta mănăstirii aproape cu o stare de discernământ alterată, cu imagini care-mi tremurau în faţa ochilor şi cu gânduri care-mi alergau nebuneşte prin cap; fără să mai ştiu cu precizie nici cine sunt, nici ce caut acolo. Tremurul incontrolabil al chinuitelor mele picioare a devenit vibraţia necontrolată a întregului trup. Şi eu mergeam neabătut înainte, cu ultimile fărâme de voinţă repetându-mi minunatele mele îndemnuri mobilizatoare: “Eu nu voi pierde acest război, ei nu-l vor câştiga! În timp de război şi revoluţie, bărbatul nu are drept la slăbiciune şi viaţă personală! Bărbatul în luptă primeşte duritatea diamantului şi strălucirea acestuia! Benseremos!”

Singura explicaţie şi justificare care mi-o găsesc astăzi este: Rău de tot m-a bătut soarele în cap!

 

Mormant-Arsenie-Boca

 

Mormântul lui Arsenie Boca

Apogeul

Chiar în momentul în care am făcut primul pas în perimetrul cimitirului mănăstirii, am simţit cum toată durerea din fiecare os şi fibra musculară a corpului meu s-a scurs brusc în pământ, şi eu am rămas …… Era o senzaţie de curăţenie şi puritate. Mintea şi ochii mei primiseră o claritate absolută. Am aprins lumânări pentru cei apropiaţi, şi imediat s-a făcul loc gol la mormântul Părintelui. Am îngenunchiat şi am atins lemnul crucii. Şi m-am blocat. No, ce să-i spun?  Nu venisem de fapt să-I cer nimic. Iar dacă-i pomeneam de dorinţele mele cele mai arzătoare, erau….… mai degrabă, motive de excomunicare şi afurisenie pentru majoritatea religiilor lumii. Hm!

M-am adunat şi i-am spus că ştie mai bine decât mine de ce sunt acolo şi de ceea ce am trebuinţă.  Şi voi primi tot ceea ce mi se va da, necondiţionat, cu recunoştinţă şi cu iubire. Atât! Şi un fior vag şi subtil pe care l-am simţit în tot corpul.

Am mers apoi la peşteră şi totul era minunat şi pur. O tânără familie s-a oprit o clipă trecând pe lângă mine, iar bărbatul mi-a zâmbit cald şi sincer ca unei vechi cunoştiinţe. Aşa l-am perceput şi eu  şi  i-am zâmbit ca răspuns. Când coboram înapoi spre mănăstire, m-am întâlnit din nou şi din nou ne-am zâmbit. Am ieşit pe poarta mănăstirii cu sentimentul: Ceea ce trebuia făcut, s-a făcut!

Eram pregătit cu izopren pentru că în călătoria shamanică mi s-a spus că trebuie să stau de veghe o noapte acolo. Dar simţeam că totul a fost….săvârşit. Am interogat prin mijloace specifice (faceţi şi voi un curs, dacă vreţi să ştiţi cum se face),  dacă am primit ceea ce trebuia şi dacă pot să plec. La ambele întrebări, răspunsul a fost pozitiv. Am zăbovit încă câteva minute pe o înălţime din apropiere, şi am văzut tânăra familie pe care o întâlnisem, urcând într-o maşină serioasă, cu numere de Bucureşti. Dar bărbatul, înainte de a urca la volan, s-a oprit câteva secunde, m-a privit lung şi m-a salutat abia perceptibil din mişcarea capului; aşa, ca unei vechi cunoştinţe.

M-am gândit plin de admiraţie şi respect la femeile care locuiau acolo, care-şi dedicaseră tinereţea şi frumuseţea unei vieţi austere şi pline de privaţiuni. Respect şi  încerc să înţeleg toate opţiunile semenilor mei. Mă  tem insă că nu o să reuşesc niciodată!

Epilog

De atunci a trecut un timp. Nu foarte mult, dar habar nu am de ce a trebuit să fac acel pelerinaj şi nici ce am primit. Ceea ce ştiu cert este că am primit ceva minunat.

Binecuvântat fie Păstrătorul tuturor tainelor!

Revoluţionarul de profesie

2,128 total views, 2 views today

1958 Total Views 2 Views Today
Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *