Bătrânul Simeon îl așteaptă pe Iisus

Sf Simeon

Bunul părinte al sufletelor Simeon nu a putut să treacă la cele veșnice înainte să îl întâlnească pe pruncul Iisus. Dacă ieri am dezvăluit fațeta întunecată a venirii primului fiu, în care se regăsesc oamenii rezumați la bani și putere, în acest articol dezbat bucuria spirituală a primului născut.

Simeon a fost un cărturar al vremurilor sale, traducător de texte sacre în slujba culturii și a lui Dumnezeu. Nu a fost un credul, el analizând științific ceea ce se afirma în textele pe care el le analiza. Astfel, nu a putut crede că o fecioară poate naște și îngerul Domnului i-a promis că nu va muri înainte de a vedea și această minune. Apoi, omul de litere Simeon a început să aibă viziuni cu venirea Mântuitorului nostru și durerea pe care El o va purta, astfel văzând cum inima Fecioarei Maria este spintecată de săbii. În zilele noastre, autofecundarea a fost sesizată la alte specii, fiind posibilă și la om. Evenimentele importante se întâmplă în condiții excepționale, deci nu sunt motive de a pune la îndoială minunea nașterii lui Iisus, nici spiritual ori științific.

Atunci când Fecioara Maria, la patruzeci de zile după naștere, L-a adus pe Prunc la Templul din Ierusalim să fie închinat Domnului, ca orice întâi născut de parte bărbătească, Dreptul Simeon a ieșit în întâmpinarea Pruncului L-a luat în brațele sale și a spus: “Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace. Că ochii mei văzură mântuirea Ta” (Luca 2; 29, 30).
Descoperindu-i Duhul Sfânt toată vestea cea bună a mântuirii, Dreptul Simeon a arătat prin această rugăciune că marea lui așteptare s-a împlinit și că poate muri în pace. De asemenea, și Sfânta Prorociță Ana lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor care așteptau mântuirea.

Sfântul Simeon este cinstit în toate religiile moderne ale lumii, ortodocșii serbându-l pe 3 februarie. Câți bătrâni nu își așteaptă nepoții ori primii născuți, în ultimii ani din viață?
Cristian Bodnărescu

3,939 total views, 2 views today

3874 Total Views 2 Views Today
Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *