N-aţi auzit de noi?

Cristian Bodnarescu

Cristian – Raducu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dumneavoastră n-aţi auzit nimic

A venit şi sfârşitul verii… Încă tineri, imboldul unei călătorii cu peripeţii ne atrage instinctiv.

Şi ne-am găsit… eu cu Radu, plecând împreună la mare să începem aventura de sezon. “Trenul fără Naş” de la Iris dat la maxim trădează vremurile copilăriei; sesizăm că acel tren care arăta ca vai de steaua lui s-a transformat în maşină străină ce ne transportă. Parcă mai ieri ne aruncam în câte un marfar şi ne făceam somnul de frumuseţe peste grânele transportate spre Mangalia. Ori, dacă pierdeam clasa I la marfar, luam şi clasa a doua (cu naş). Cu o sticlă de tărie la bord, ajungeam şi noi tari. Concret, atunci când trenul (cu naş) ne scotea-n faţă persoana cu pricina, promiteam să coborâm la prima staţie; după care urcam prin partea cealaltă a vagonului (şi tot aşa, ca în zona crepuscularo-feroviară).

În concluzie: am ajuns 2 rock-eri la 30 ani care încă ascultă “Trenul fără naş”, navigând în caleaşca modernă prin timp şi spaţiu (n-am trecut la house ori să ignorăm muzica, crescându-ne puradei, averi şi burţi).

Peisajul acţiunii: 2 pletoşi cu geci de motor (am plecat pe zori), într-un tren modern (fără rugină şi naş), ascultând heavy metal. Tocmai ce Radu finisează un banc despre babele pacifiste de “feis-booci”, care încearcă să ne convingă că totul “îi” lumină şi pace (specimenele de trimit 100 de inimioare şi ursuletzi pe zi); când zorii zilei freamătă de răsare trupul beatic al unei babe fix în faţa noastră, care făcea autostopul. Menţionăm că nu era o cucoană pacifisto-modernă, ci o babă autentică: purta batic şi ducea nişte plase. Acum am zis să o luăm în maşină până la destinaţie; nu suntem oameni răi şi de putem ajuta… luăm şi-o babă. Iniţial, nu ştiam că va ieşi o povestire poate ceva mai tare ca “Ţi-aş pupa-o, da’… n-ai barbă!” (legat de babe).

Intră bătrânica în maşină, îşi aşează plasele şi când se uită spre noi exclamă: “Vai, da’ di şi…” (numai continuă, dar îşi “blastema” probabil clipa de neatenţie ce-a împins-o-n maşinuţa noastră, văzându-ne pletoşi- ba, Radu e un biker tatuat, cu o barbă până-n poale). Ei, astfel vede şi bătrânica noastră cum arată Moş Crăciun în concediul de vară. Şi se pogoară liniştea peste noi, cu iz de toamnă răcoroasă. Radu începe să povestească despre sistemul social, politică, business etc.; la un moment-dat, roşu la faţă fiind de atâtea nereguli, exclamă: “Şi-atunci ce să mai fac? În puşca mea!”. După câteva clipe, realizând că poate a grăit necuviincios faţă de o persoană în vârstă, se întoarce către bătrâna din spate şi o roagă sugestiv: “Dumneavoastră n-aţi auzit nimic, da?”. În acel moment, faţa bătranei noastre păleşte şi ni se oferă răspunsul instant: “Fiţi fără grijă maică, apoi io şi triabâ să am cu voi? Sigur că n-am auzât nica! Di şi s-aud ci nu mă priveşti?!”

“Aiştia-s peşti or’ mafioţi şâ discutâ di droguri!” o fi zicând băbuţa noastră-n gând. Noi văzând cum stau treburile, ne mai întorceam spre dumneai şi îi sugerăm c-ar fi bine să nu ne toarne, luând un aer grav. Am băgat ceva heavy şi vorbeam:

– “Man” (nume de cod), crezi c-ar fi bine să o lăsăm să plece? Poate-a auzit ceva…

– N-o “auzât”, că nu era atentă. Dar şi de-a “auzât”, poate-ar fi mai bine s-o reţinem…

– “Boss” ce zice?

 

Ajungem şi la destinaţia doamnei însoţitoare, o lăsăm să coboare, îi dăm plasele şi înainte să pornim deschid portiera şi-i spun cu aer grav:

– Nu uitaţi, dumneavoastră n-aţi auzit nimic!

 

Blue Eyes Beauty

Uite că ne-am mai înviorat şi noi după o noapte albă în care am ascultat balade rock şi-am deplâns: animăluţele ucise pe şosea, poluarea, genocidurile pe glob, ajungând la daci şi-apoi spre era noastră. Restul drumului a fost un calvar, nu mai erau copaci pe marginea şoselei (un scenariu horror, demn de albumul “World demise” a celor de la Obituary.

Am ajuns la destinaţie (vechiul “2 mai”); Radu a băut 20 beri şi s-a trântit în pat, începând concertul de sforăit aproape instant. Nefiind atras de “Sleeping Beauty” (de 110 kg), am luat calea spre terasa de rock (şi” fomei”).

După ce m-am cinstit şi eu cu mai multe cunoştinţe din anii copilăriei, am decis să-l invităm pe onorabilul conf. univ. Radu (viaţa-i prea scurtă să o dormi). Am luat un telefon de-al unui amic (ceva mai bărbos şi solid că Radu), trimiţându-i sms:

“Am auzit c-ai ajuns în 2 mai. Haide vino pe faleză să ne răscolim din amintiri dragule. Doi ochi albaştri te aşteaptă doar pe ţine aici, la malul marii…”

– Atât?

– Da, las’ că-i ajunge.

– Crezi că vine?

-Vine mă, că-i afemeiat.

Într-adevăr, nu trec 20 minute şi-i vedem ochii albaştri ai lui Răducu cum caută alţi 2 ochi albaştri la malul marii. Îi întrerupem căutarea amoroasă:

– Lasă bă prostiile, c-a plecat. Dacă eşti gay şi n-ai ajuns mai repede, s-a dus cu alt amic.

Uite-aşa ni s-a alăturat şi our “Sleeping Beauty” (se simţea lipsa râsului Craciuniţei la masa noastră). În aceeaşi trepidaţie plăcută de chicoteli între prieteni şi-un număr de beri pierdut în Univers mi-am petrecut întâia noapte de hard rock la 2 mai.

 

New girlfriend

Şi au trecut zilele şederii noastre la final de vară, în care am băut bere de-am crescut în 2 săptămâni câţi alţii în 2 ani.

Într-o seară ies la veranda vilei în care aveam noi apartamentul (era prea mult fum de ţigară-n interior) şi… zăresc la balconul vecin o siluetă drăguţă; era o domnişoară care mă privea. Ne-am salutat discret şi, prin semne, am reuşit să ne întâlnim la poartă. Am aflat că venise la mare cu prietenul (care nu s-a lăsat aşteptat, noi neapucând a schimba numerele de telefon). Ce să vezi? Iubitul Oanei nu era altul decât fostul coleg de liceu, Gabriel.

Răsfoind filele trecutului… a fost o fată frumoasă (mai ceva că-n poveste, pe nume Tatiana, care mă plăcea) însă diferenţele de clasă socială, religie şi idei ne-au delimitat. Gabriel, viclean şi isteţ, s-a băgat în seamă cu Tatiana şi au mers de mână (pe atunci eram prea mici pentru a ne gândi la sex). În anii ce aveau să urmeze, fata frumoasă a revenit la mine, dar am respins-o constant; fiind mândru. Însă… Gabriel a rămas nepedepsit.

Aşa că un zâmbet pe loc ne-a acoperit feţele (al meu de nerăbdare pentru răzbunare şi-al lui de disperare). Uite unde era pletosul nostru de Gabriel! După saluturi cordiale şi depănări de amintiri, am început un joc de şah în grădină. Casele erau orientate în stil arăbesc, mai multe în aceeaşi grădină imensă. Toţi 3 duceam o luptă: eu încercam să mă găsesc cu Oana iar Gabriel să apară “total întâmplător” în locurile întâlnirilor noastre. După o vreme, deja sătui de încercări (şi Gabi era isteţ), mi-a venit în minte mişcarea decisivă. Sunandu-mă un amic, i-am spus la telefon cu voce puternică să mă adauge pe Messenger, la ID….

Şah mat!

 

În câteva zile, intru pe messenger să vorbesc cu vechiul meu “amic” Gabi care mă întreba insistent ce mai fac şi ce “rockade cu fomei” am mai făcut. Bucuros de întrebare, îl chem la camera web să-mi vadă noua iubită… pe Oana.

Desigur că nu m-am folosit de sentimentele fetei pentru a mă răzbuna (chiar de nu pot lasă o socoteală neîncheiată), însă uneori Universul are grijă să le încheie pentru noi.

 

-La Fine-

Cristian Bodnărescu

22- Septembrie- 2014

8,902 total views, 2 views today

8503 Total Views 2 Views Today
Please follow and like us:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *