Aiudul, catedra părintelui Ioan Ageu

În această perioadă (1961), începe la Aiud o nouă strategie faţă de componenţa celulelor. Nu se mai stă cu anii în aceeaşi formaţie, ci se schimbă mereu componenţa celulelor. Se pregătea viitoarea “reeducare”; noi, însă, nu bănuiam nimic, ci doar ne mirau anumite atitudini şi măsuri. […]

După ce se destramă celula cu Mihalexe, Corbuţiu şi Onu, ajung în celulă […] cu […] Părintele Ioan Ageu, fost profesor la Academia Teologică Ortodoxă din Arad. Este originar din Buhani, judeţul Arad. Este una din marile mele şanse de a învăţa teologia.

Nu numai pentru că este profesor de teologie, ci mai ales pentru că este dispus să-mi ţină un adevărat curs. Şi cursul se predă metodic şi cu neabătută punctualitate. Cursul se face având la bază Crezul: Dogma Sfintei Treimi, Creația, mântuirea prin Iisus Hristos, lucrarea Duhului Sfânt prin Sfintele Taine; însuşirile Bisericii; învăţătura despre Maica Domnului; păcatele şi virtuţile, etc.

Cineva parcă i-a şoptit colonelului Iacob (care are în supraveghere specială această parte a închisorii) să oprească pentru un timp sarabanda mutărilor. Stau împreună cu Părintele Ageu până se termină de predat cursul. Am convingerea că aș reuși dacă mâine aş participa la examenul pentru admiterea la Facultatea de Teologie.

Preotul Ion Ageu,născut la 13 martie 1917 la Buhani, judeţul Arad, preot şi profesor la Academia Teologică din Arad, a fost arestat în 1948 şi condamnat pentru uneltire de Tribunalul Militar Bucureşti. A fost închis la Jilava, Arad, Timişoara, Capu Midia şi eliberat în 1964.

Pr. Ioan Ageu

  • Născut: 13 Martie 1917
  • Locul nașterii: Buhani, Arad
  • Ocupația la arestare: preot
  • Întemnițat la: Jilava, Arad, Timișoara, Capu Midia
  • Data adormirii: 01 Iunie 1979

(Liviu BrânzașRaza din catacombă. Jurnal din închisoare, Editura Scara, București, 2001, pp. 233-234)

S-ar putea să îți mai placă și:


406 total views, 2 views today

394 Total Views 2 Views Today
Please follow and like us:
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *