Lupta de la Pietrele Albe

22 februarie 1949. Lupta de la Pietrele Albe. Ampla ciocnire armată dintre partizanii bănăţeni şi trupele de Securitate.

Pe data de 22 februarie 1949, grupul partizanilor lui Spiru Blănaru și Gheorghe Ionescu a executat pentru „colaborare cu dușmanul neamului” pe agenții comuniști Gheorghe Munteanu și Mihai Cherciu din Teregova. Băiatul lui Munteanu a fugit și a anunțat postul de Miliție din comună. În sprijinul plutonului care-i căutase pe partizani cu o zi înainte, Securitatea a mai trimis trei plutoane din Batalionul 5, întregul dispozitiv fiind pus sub comanda sublocotenentului Gheorghe Vasile Ailoaiei.

Trupele Securității, folosindu-se de urmele lăsate de partizani, i-au ajuns pe aceștia în jurul orelor 16.00, pe culmea Pietrele Albe, cota 1099.
Partizanii s-au constituit în dispozitiv de luptă. Notarul Gheorghe Ionescu a preluat comanda, frații Ion și Petre Berzescu-Berda deservind în flancul stâng mitraliera sub conducerea lui Spiru Blănaru. Grupul partizanilor mai era constituit din Vasile Vălușescu, Tudor Roșeț, Petre Anculia, Gheorghe Urdăreanu, Gheorghe Smultea, Nicolae Ghimboașe, Ion Caraiman, Ianaș Grozăvescu, Martin Copăceanu, Horia Smultea, Pavel Stoichescu, Moise Anculia, Romulus Anculia, Gheorghe Cristescu, Iacob Cimpoca, Petru Pușchiță, Iovan Pușchiță, Iovan Berzescu, Ioan Stoichescu, Romulus Marițescu, Marin Moater, Gheorghe Ivanici, Nicolae Horescu și fiica lui, studenta Ana Horescu.
Unii autori consideră că Securitatea dispunea de 1000 de soldați, însă această cifră este probabil exagerată. Securitatea a început asaltul pe flancul stâng, unde militarii comuniști au fost întâmpinați cu focuri de mitralieră. Anastasie Berzescu, citându-și probabil foștii camarazi, spune că „Au căzut mulți morți de partea securității. De la partizani nici un mort.” Profesorul Mircea Rusnac, consultând arhivele M.A.I., afirmă că „autoritățile nu au recunoscut în total decât trei răniți”. Fostul lider al tineretului țărănist și memorialistul Cicerone Ionițoiu spune și el că „partizanii au rănit trei securiști: slt. Ailoaiei Gh. Vasile, caporal Nedelcu I. Ioan și fruntaș Tonta Gheorghe”.


Luptele au continuat cu intensitate toată ziua și au încetat târziu în noapte. Nereușind să disloce flancul stâng al partizanilor, Securitatea a luat cu asalt flancul drept, unde a reușit o breșă. Partizanii Petre Anculia și Gheorghe Urdăreanu au fost uciși în luptă, iar Gheorghe Smultea și Nicolae Ghimboașe capturați. Profitând de adăpostul întunericului, restul partizanilor a reușit o retragere organizată. Conform lui Cicerone Ionițoiu, grupul Anculia-Urdăreanu-Smultea-Ghimboașe s-ar fi sacrificat în mod intenționat, rămânând în urmă pentru a acoperi retragerea celorlalți.
De comun acord cu oamenii din subordine, Spiru Blănaru și Gheorghe Ionescu decid ca grupul să se împartă în formațiuni mai mici și să se retragă din zona de acțiune a plutoanelor Securității. Gheorghe Ionescu și Vasile Vălușescu pleacă spre Munții Almăjului, la sud de Bozovici (Anastasie Berzescu consemnează în mod greșit că s-ar fi retras spre Orșova), Tudor Roșeț și Pavel Stoichescu către Teregova, iar Spiru Blănaru, însoțit de Ana Horescu, Nicolae Horescu, Ion Caraiman, Ion și Petre Berzescu-Berda, Iacob Cimpoca, Petru Pușchiță, Iovan Pușchiță și Romulus Marițescu, pornesc înspre muntele Țarcu, lângă Feneș.

Fundația Ion Gavrila Ogoranu

PETRE ANCULIA cade în luptă

  • Născut: 29 Decembrie 1911
  • Locul nașterii: Teregova, Caraș-Severin
  • Ocupația la arestare: cojocar
  • Data adormirii: 22 Februarie 1949

S-a născut în familia unor harnici ţărani din sudul Banatului. Părinţii săi, Petru şi Marta, au avut patru copii, pe care i-au crescut şi educat cu credinţă în Dumnezeu şi cu respect pentru morala creştină. Erau oameni simpli, dar credincioşi şi destoinici, iubitori de adevăr şi dreptate.

Era încă puternică tradiţia grănicerească în rândul locuitorilor din Teregova. Pe temelia ei, s-a conturat în timp o conduită deosebită a oamenilor locului, puternic marcată de simţământul demnităţii, de voinţa libertăţii, de rezistenţă la opresiune.

În această atmosferă umană aparte, s-a definit şi personalitatea tânărului Petru Anculia. Credinţa în Dumnezeu, voinţa de a trăi ca om liber şi în spiritul religiei creştine îi definesc întreaga viaţă, până la sfârşitul tragic din iama anului 1949. A absolvit şapte clase primare în localitatea natală, apoi urmează cursurile şcolii profesionale CFR, din Caransebeş. Îl atrage însă altă meserie. La Caransebeş a învăţat croitoria şi cojocăritul de la un meşter particular. După scurgerea celor şase ani de pregătire (trei ani ucenic şi trei ani calfă) se întoarce la Teregova, unde practică cojocăritul. Va fi respectat de săteni pentru priceperea, destoinicia şi corectitudinea cu care îşi practică meseria. La 16 februarie 1935 se căsătoreşte cu tânăra Ana Stoichescu şi vor avea două fete: Elena şi Maria. După intrarea României în cel de al doilea război mondial, este concentrat la Regimentul 96 Infanterie, apoi trimis pe frontul de Est. Cunoaşte ororile războiului între 10 martie 1942 şi 23 august 1944.

La sfârşitul conflagraţiei mondiale se reîntoarce în Teregova şi va funcţiona un timp ca om de serviciu la Primăria din această localitate. Ocupaţia militară sovietică asupra României şi instalarea regimului politic comunist, ateu şi totalitar, provoacă o firească reacţie de rezistenţă în conştiinţa lui Petru Anculia. Devine unul dintre apropiaţii notarului Gheorghe Ionescu din comuna Teregova. Acesta a pregătit pentru rezistenţă anticomunistă întreaga comunitate din localitate. Petru Anculia a fost unul din principalii colaboratori ai notarului Gheorghe Ionescu în organizarea rezistenţei, în aprovizionarea şi susţinerea luptătorilor anticomunişti din Munţii Banatului. La sfârşitul anului 1948, se refugiază în munţi şi se alătură grupului de luptători anticomunişti conduşi de avocatul Spiru Blănaru. Un raport al Securităţii din Timişoara, din februarie 1949, îl menţionează ca făcând parte din acest grup. A depus şi el jurământul „de credinţă în faţa lui Dumnezeu şi Sfânta Cruce” că „va lupta pe viaţă şi pe moarte, cu toate mijloacele posibile pentru Sfânta Biserică a lui Hristos, pentru zdrobirea comunismului”. Participă la toate acţiunile acestui grup, fiind ucis în anul 1949, în zona Munţilor Semenic5.

Trupul ciuruit de gloanţe a fost adus de Securitate şi expus în faţa clădirii Prefecturii Teregova pentru a înfricoşa populaţia6. A fost înmormântat în secret de autorităţile comuniste la marginea comunei Teregova, în „cimitirul vitelor“. Un nou mormânt fără cruce va adăposti trupul unui martir care s-a jertfit pentru apărarea credinţei creştine şi a Bisericii strămoşeşti, pentru înlăturarea unui regim politic ateu şi oprimator.

(Ioan Munteanu – Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2007, pp. 51-52)

665 total views, 1 views today

622 Total Views 1 Views Today
Please follow and like us:
error0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *