Destinul meu

Stam pe-un vârf înalt de stâncă
Și-n prăpastia adâncă
Aruncam a mea privire,
Călăuză-n rătăcire.
*
Legăna din mal în maluri
Jos un lac a sale valuri;
Cat în fund să mi-o opresc,
Și cu ceriul mă-ntâlnesc.
**
Priveam ceriul de sub mine
Tulburat de valuri line,
Priveam cel deasupra mea,
Și pe el un nor plutea.
***
Și uimita mea privire
Afla valuri de oprire,
Afla valuri pe pământ,
Nori pe cer purtați de vânt.
Samson Bodnărescu
280 total views, 1 views today
273 Total Views 1 Views Today
Please follow and like us: