Whisky, cowboys și capre – despre 8 Martie

Jhonny avu o noapte zbuciumată, duelul de a doua zi nu i-a dat pace. Totuși nu putea renunța și fugi, toată societatea newyork-eză l-ar fi considerat “gay”, pe atunci nefiind un titlu “prea” onorabil. Așa că în dimineața zilei de 8 martie 1857 își trase hotărât cizmele de cowboy și ieși în oraș.

Călărind un veritabil Thoroughbred, protagonistul nostru face din mers cu ochiul doamnelor mature și tinere de pe uliță, cât își descheie vreo 2 nasturi de la cămașă, spre a-și dezveli pieptul proeminent. Ajuns în birtul “Black Beard” (since 1680 Trade Mark), chemă barmanița cu o lovitură convingătoare în masă (în acel an drepturile femii încă nu erau revendicate). Deîndată apăru o tinerică amabilă, îmbrăcată provocator, dar sărăcăcios.

  “ –  Yes Sire, what can I bring you?” … I am waiting….

– Ai răbdare fă, nu văzui că mă-necași? Damn bitch! Spuse Jhonny, scuipând. A whisky, please!”

Nici 30 de minute nu trecură, celularul eroului nostru începu să țipe: “Te așteaptă Bobby în parc la duel. A zis să-ți transmit, că-mi spărgea mecla!”. “No bine, ia-ț’ dolaru’ “ mulțumi elegant J, dând de înțeles băiețandrului să se retragă, trăgându-i un șut în fund.

Călătoria romanticului nostru cowboy pe drumurile New York-ului începu. Peste tot viața revenea odată cu adierea vântului primăvăratic. Tarabe aduse de negustori, căruțe, birturi însoțite de cai și trăsuri ducând matroane… Ce făcuse rău în ultima vreme J, ca Dumnezeu să-l favorizeze pe B? Era un gentleman respectuos, niciodată nu trăsese într-o femeie (în față) și mereu nutrea un respect evlavios față de damele din Casa de Toleranță, chiar se închina la apriția Rosei Luxemburg și a Clarei Zetkin. Fetele socialiste “era pă felie” și nimeni nu poate nega acest adevăr.

Dar timpul trece și pașii frenetici ai lui J ajunseră în parcul duelului, spre a-și cere drepturile la respect și admirație în fața “tovarășilor” cowboy. La nici 30 de leghe se afla Bobby, înarmat până-n dinți.

“Și-i cu tini ‘ăi bulachi, ti crez’ zmău?!”

“No, amu-ia ti prind șî caprâ ti fac wai!” ripostă Jhonny. “Niși di pistol n-am nevoi!”.

În câteva clipe, protagoniștii povestirii depănară armele, repezindu-se unul spre celălalt să-și confirme respectul, prin pumni. Nici nu apucară să-și tragă vreunul, că zăceau amândoi trântiți pe spate, cu ochii umflați.

Cuprinși de tumultul duelului, au omis că au venit sute de femei proletare, într-o manifestație de a-și cere drepturile de la patronii amerciani. Dn-a Luxemburg i-a tras un pumn lui Jhonny cel rău, în timp ce partenera acesteia, madamme Zetkin, i-a prins un upercut devastator golanului de Bobby. Muncitoarele au lăsat zugrăveala casei de toleranță spre a face pace în lume: “Make peace, not war!”.

Cam așa s-ar fi desfășurat o zi firească de 8 martie a New Yourk-ului secolului al XIX-lea, în 1857. Feministele socialiste Clara Zetkin și Rosa Luxemburg, finanțate de Moscova, au inventat o presupusă mișcare de stradă feministă ce ar fi avut loc la data și locația sus-menționate, ulterior găsindu-se falsitatea știrii. De fapt, în ziua de 8 martie calendar nou, începea în Rusia înlăturarea regimului țarist, fiind înlocuit de cel bolșevic. Este adevărat că austeritatea regimului țarist, care înnăbușea revoltele țărănești necesita o schimbare, dar victimele comunismului au fost cu mult mai numeroase.

De ce această dată a fost acceptată de mai multe țări din lume?

Femeile nu aveau multe drepturi și au fost marginalizate de milenii, sub agresivitatea unei societăți patriarhale, încurajate de mișcările religioase. Ele fiind discriminate atâta vreme, aveau cu adevărat nevoie de recunoașterea drepturilor, de libertate și iubire. În acest sens, ne punem întrebarea dacă nu cumva bărbații poartă vina acestei date marcate cu sânge, cu precădere.

70% din țările lumii NU recunosc data de 8 martie stabilită de Lenin, cunoscând contextul ei istoric. Cele mai bogate și mai puternice țări ale lumii, între care: SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Qatar, Singapore, Brune Darrusalam, Kuveit, Emiratele Arabe, Luxemburg, Hong Kong, Norvegia, Irlanda  și multe țări dezvoltate economic și militar au încă o poziție fermă față de comunism. Dacă analizăm puțin harta, tocmai țările post comuniste mai sărace material și cultural, care nu investesc prea mult nici în forța armatei, acceptă această manipulare roșie.

De ce nu trebuie serbată o dată comunistă?

Stéphane Courtois apreciază un număr de 100 milioane oameni uciși de regimul comunist, față de 25 milioane crime naziste. Spre un miliard de oameni ce au făcut închisoare comunistă, au suferit represalii ori au avut în familii rude închise ori deportate… Aici mai putem cumula dărâmarea bisericilor, promovarea anti-cristului, a prostiei de masă, manipulării, sufocarea mișcărilor artistice și a drepturilor minime cetățenești.

Egalitatea între sexe

Femeile niciodată nu vor putea fi egale bărbaților! Fiind marginalizate de milenii, ucise, prigonite, arse pe rug și înjosite, ele merită un respect mai mare față de bărbat, care a permis toate acestea, de-a lungul timpului. Femeile domină toate artele, inclusiv literatura romantică ori gothic/thriller: Anne Rice, surorile Bronte, Mary Wollstonecraft Shelley – Frankenstein, ș.a. Tocmai de asta ar trebui respectate la adevărata valoare, serbându-le la o dată demnă de îndumnezeire și nu îndreptată către anticrist. Sunt multe date ancestrale în care se serbează dătătoarea de viață- femeia. Țările civilizate și aproximativ 70% din țările lumii au adaptat deja una din aceste date, respingând un 8 martie cam… sângeros! Îmi exprim speranța ca România să respecte cu adevărat ziua femeii, într-un viitor ce nu va fi post comunist!

Cristian BODNĂRESCU

UN 8 MARTIE CAM SÂNGEROS

8 martie in sange

Motto: Prin viață se poate trece oricum, și cu degetul în nas.

Vasile Ghica

Este la modă! De 8 martie, oricare cetățean al “lumii bune”, aduce un buchet de trandafiri însoțit de-o cutie de ciocolată iubitei și mamei. Astfel a fost învățat de mic, este frumos să nu ne uităm mamele. De ziua ei, mama ne va istorisi bucuroasă despre vremurile îndepărtate, cum era tata în tinerețe sau cum am fost aduși pe lume. Totul se axează în jurul numărului-minune: 8 (martie). Un număr-miraculos și decisiv, care are rădăcini “seculare”! Pe toate site-urile de socializare, doamnele primesc “poopici dulci” însoțiți de ursuleți (sau și-i transmit între ele). Că așa-i frumos! Haideți să ne iubim, să petrecem, să ne bucurăm; ce mai contează contextul istoric, atunci când ursulețul ne așteaptă, lângă buchetul de ghiocei?

Neputând trece prin viață (cu degetul în nas), consider de datoria mea să informez corect cititorii portalului media Zidul despre semnificația datei de 8 martie. Analizând o sumedenie de articole și materiale, toate repetă mecanic inepțiile ce gravitează în jurul datei sus-amintite. Unele corelează data de 8 martie a fi predestinată femeii încă din timpuri ancestrale. Nimic mai fals, în venerarea zeităților grecești nu se precizează o dată clară, nici în alte culturi seculare. Sunt sărbători destinate sexului frumos, primăvara (atât). Și mai forțată este ziua bărbatului, pe 9 martie. Se pare că frustrările pentru a fi remarcat sunt prezente și la bărbat, nu doar în sânul unor mișcări feministe… Cea mai bună analiză pe care am găsit-o o realizează, după o muncă asiduă, talentatul nostru coleg de presă Adrian Pătrușcă, de la portalul evz.ro

Invit deci iubitorii de cunoaștere, care nu chefuiesc oricând și oricum, să o parcurgă în cele ce urmează:

“ADEVĂRUL ISTORIC despre ZIUA FEMEII: 8 martie sărbătorește o BAIE de SÂNGE și o MINCIUNĂ mondială

Uniunea Sovietică s-a născut din zvârcolirile bolșevice ale Zilei Internaționale a Drepturilor Femeii. Pentru a fi livrată la export ca Sărbătoare Mondială, comuniștii i-au inventat o istorie nouă, mai captivantă și curățată de crime. Suntem pe 8 martie 1857, la New York. Orașul foșgăie de trecători, vânzători ambulanți, căruțe, biciclete, automobile. Din depărtare se aude un vuiet nelămurit care tot crește. Se apropie. Este o coloană de câteva mii de muncitoare textiliste.

Nemulțumite de condițiile de muncă și viață, ele au declanșat greva și acum își strigă revendicările în stradă. Aliniate ordonat, rânduri-rânduri, majoritatea încă tinere, mărșăluiesc cu pumnul drept strâns ridicat spre cer, cu pletele fluturând în vântul călduț al primăverii. Pe bulevardele largi, însorite, printre buildingurile semețe ale tinerei metropole, cu vocile lor cristaline, dar ferme, cer în cor salarii egale cu bărbații și reducerea programului de muncă.

Așa s-a născut Ziua Internațională a Femeii, din curajul unor proletare bărbate de a spune nu îmbuibaților, rapacilor patroni americani. Ce tablou încântător! Atâta doar că este fals. Un fals grosolan, plămădit la Paris în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin. Un fals care avea să cucerească lumea.

Totuși, cum s-a născut 8 martie?

În realitate, la Congresul celei de-a doua Internaționale Socialiste din august- septembrie 1910, de la Copenhaga, Clara Zetkin, sprijinită de Rosa Luxemburg, propune instituirea unei zile internaționale a femeii. Fără însă a se stabili vreo dată precisă, fie ea 8 martie sau alta.

Născută în 1857 (poate că anul de naștere să le fi inspirat pe mistificatoarele de la L’Humanité), nemțoaica Zetkin (Eissner pe numele de fată) este o militantă marxistă și feministă, învățătoare și jurnalistă. Exilată, după ce Bismarck interzice mișcarea socialistă, ajunge în Elveția, leagănul Bolșevismului latent, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie îl adoptă, deși nu se mărită cu el.

Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale Ligii Spartacus (Spartakusbund), aripa de extremă stânga a Partidului Social Democrat German, care în 1918 se rupe și formează Partidul Comunist German. Exilată din nou, Clara Zetkin se refugiază în URSS, unde moare în 1933. Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele lui Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev sau Andropov.

Propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor, explică Françoise Picq, specialistă în Istoria Feminismului.

„Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialimul se excludeau”, spune Picq citată de Slate.fr.

Ghioceii pătați cu sânge

Ca urmare a deciziei Internaționalei a II-a de la Copenhaga, pe 19 martie 1911 au loc manifestații în Germania, Austria și Danemarca. În Rusia, ziua este celebrată pe 3 martie 1913, apoi pe 8 martie 1914.

Pe 8 martie 1917 (23 februarie, pe stil vechi), Ziua Femeii este din nou organizată în Rusia, pe fondul unor importante fierberi sociale. Cu câteva zile în urmă (3 martie / 18 februarie), la Uzinele de armament Putilov, cele mai mari din Petrograd, se declanșase “gre-va”. Pe 5 martie, din lipsă de aprovizionare cu materii prime, Uzinele Putilov se închid. Muncitorii adunați în fața porților închise pleacă să protesteze în stradă.

Zvonurile despre iminenta raționalizare a pâinii toarnă gaz peste foc. Celebrarea Zilei Femeii din 8 martie / 23 februarie furnizează ocazia perfectă: toate nemulțumirile își găsesc cadrul în care să răbufnească.

Așa va începe Revoluția din Februarie ce se va continua cu Revoluția din Octombrie. Pe 15 / 2 martie ȚarulNicolae al II-lea abdică în favoarea fratelui său, Mihail. Însă haosul nu mai putea fi oprit și acesta renunță la coroană chiar a doua zi. Începea instaurarea comunismului. Din vâltoarea Zilei Femeii se năștea Uniunea Sovietică. Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți de sânge!

În 1921, URSS adoptă 8 martie ca Zi a Femeii, în memoria evenimentelor care au marcat începutul revoluției bolșevice. După al II-lea Război Mondial, ziua de 8 martie este generalizată în tot Lagărul Roșu: Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba. Ziua Femeii se impune ca sărbătoare exclusiv comunistă.

Până când, în 1955, în scenă intră L’Humanité, cu povestea despre manifestația romantică a textilistelor, care, chipurile, ar fi avut loc cu un veac în urmă la New York. Nimeni nu are minima curiozitate să verifice veridicitatea istorică. Așa ar fi putut descoperi că nici un ziar american nu pomenește nimic despre vreo manifestație. Deși câteva sute sau mii de femei mărșăluind în stradă, într-o țară în care cowboyii încă se mai războiau cu indienii, trebuie să fi fost o știre de senzație.

Minciuna le-a venit mănușă

Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră. Transformarea lui 8 martie din sărbătoare a mamelor și, implicit, a familiei, într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii găsește un teren fertil în mișcările stângiste din Occident. Faptul că mitul plasează acțiunea muncitoarelor în America, simbolul Capitalismului opresor, nu face decât să-i crească atractivitatea. Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică, importă aproape imediat 8 martie peste ocean. Feministele din Europa occidentală le imită grabnic.

În 1977, ONU încurajează țările lumii să adopte 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor și a păcii internaționale. În 1982, vine și rândul „țării-mamă” să adopte mitul fondator. Yvette Roudy, ministru pentru Drepturile Femeii, oficializează ziua de 8 martie. „Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește cercetătoarea franceză, amintim, ea însăși o adeptă a Feminismului.

Ce a urmărit L’Humanité?

Vreme de 22 de ani, nimeni nu și-a pus problema autenticității mitului feministelor americane. În 1977, Françoise Picq și alte patru cercetătoare vor să verifice povestea. Picq declară: „Am întâlnit mai multe variațiuni privind decorul – soare primăvăratec sau viscol – sau protagonistele – textiliste, țesătorese, croitorese; accentul era pus când pe lupta împotriva represiunii, când pe jurămîntul solemn de a se reîntâlni în fiecare an. Dar toate textele erau de acord asupra datei și locului – 8 martie 1857, New York – și asupra semnificației fondatoare a evenimentului”.

Evident că acesta crea mai multă emoție decât o reuniune obscură a femeilor în anticamera Internaționalei Socialiste. Urcând pe firul istoriei, cele cinci descoperă prima știre despre „eveniment” în L’Humanité din 1955. „De ce a fost nevoie, în plin Război Rece, să dai sărbătoririi Zilei Femeii o origine mai veche, mai spontană decât cea a unor membre de partid? De ce s-a dorit detașarea zilei de 8 martie de istoria sa sovietică”, și-a pus problema grupul de cercetătoare.

Se pare că la originea mistificării ar fi stat tensiunile din mișcarea comunistă franceză, dintre Confederația Generală a Muncii (CGT) și Uniunea Femeilor Franceze (UFF). „Madeleine Colin dorea să reancoreze 8 martie de istoria luptei femeilor militante, în vreme ce UFF o transformase într- un fel de Zi a Mamelor, ca în URSS”, explică Françoise Picq. În lagărul comunist, sărbătoarea de 8 martie nu mai era tocmai o zi de luptă a femeilor. „Cum li se dădea voie să plece cu două ore mai devreme de la serviciu, femeile preferau să profite și să meargă la coafor”, spune cercetătoarea.

Citiți articolul integral: click!

Cristian Bodnărescu

1,214 total views, 1 views today

1044 Total Views 1 Views Today
Please follow and like us:
error0

8 comments

  • Sergiu Postolache

    Bravo camarade! Este un adevar istoric si ma bucur ca SUA a renuntat la aceasta data bizara. Sper ca si la noi pupatorii de buci sa se trezeasca. Vreau o tara fara comunisti si capre!

  • Diana Lungu

    Cristian este un Cavaler al lui Dumnezeu intr-o tara comunista, demonica. Respectele mele draga domnule!

  • Carmen Izbasa

    Noi femeile avem nevoie de o zi a noastra, nu se poate fara! Si ii multumesc lui Cristian pentru ca ne ofera onoarea de a serba o zi atat de frumoasa intr-o data fireasca, si nu anticrista. Cat de prost si manipulat poti fi sa petreci ziua ta pe 8 martie, cand a inceput comunismul?! Poetul Cristian Bodnarescu ne surprinde de aceasta data cu o povestire umoristica fara de egal! Nu prea s-a mai scris asa ceva de la Caragiale incoace.

  • Gabriela Ursu

    In sfarsit a aparut o nuvela plina de umor la adresa comunistilor…. Felicitari autorului si intregii echipe!

  • Marie Beatrice Sturza

    Tumultul social impregnat cu umor literar…. Oare de ce tarile sarace post comuniste sunt asa usor de manipulat, respectand o data anticrista? Monsieur Cristian Bodnărescu este si de aceasta data un gentleman rafinat, dar si un scriitor de valoare. Merci et bisous!

  • Valentina Sandu

    Acum când cunosc istoria acestei sarbatori, sunt dezamăgita total! Sper, ca noi femeile meritam o zi ce ne-ar scoate in evidentă calitatile frumoase, de ființe tandre și iubitoare, de mame gingașe și responsabile…
    Îmi place, ca bărbații recunosc ca port o vina oarecare fiind părtași la istoricul acestei sarbatori cu caracter tragic, care este pătat de sânge, tot din vina lor. Mulțumim dlui Bodnarescu care încearcă a cata oară sa ne convingă, ca data de 8 Martie, nu este tocmai potrivită, (ținând cont de istoricul acestei zile!) pentru a ne simți cu adevărat onorate și sărbătorite.
    In Franța, mama este sărbătorită in luna mai, e o asociere frumoasa cu primăvara, sunt convinsă ca și noi meritam o asociere mai buna, și nicidecum aceasta, revoluționara!

  • Emil Ionesi

    In sfarsit s-a scris prima povestire umoristica pe aceasta tema. Nu pot decat aprecia stilul umoristic cu atitudinea sociala. Si eu sper sa eliminam ciuma asta atat de rosie si voalat livrata de “putere”…

  • Ionut Adamescu

    O povestire in care comicul de situatie predomina, temerara. Felicitari autorului! Mereu va citesc si apreciez. Cu reverenta, Adamescu Ionut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *