Mărginire

Când e vremea spre-nserare,

Atunci  dorul e mai mare;

Soarele când a sfințit,

Atunci  dorul e cumplit.

*

Iar de-i sara luminată

De o lună și de stele,

Atunci dorul mă îmbată

Și  în suflet naște jele.

**

  • Aș zbura în lumea mare,

Aș zbura făr’ de-ncetare,

Dus de dor, făr’ de-a ști unde

Calea lungă să-mi opresc;

***

Cu-al meu suflet m-aș ascunde

Singuratic să doresc.

Lumea n-are încăpere

Pentr-un suflet cu durere,

****

Lumea-i mică, mărginită,

Pentru-o inimă mâhnită.

Samson Bodnărescu

167 total views, 1 views today

163 Total Views 1 Views Today
Please follow and like us:
error0

One comment

  • Lenuș Lungu

    Samson L. Bodnărescu (n. 27 iunie 1840, satul Voitinel, comuna Gălănești, județul Suceava – d. 1902) a fost un scriitor și poet român, membru al societății culturale „Junimea”. A scris poeme cu caracter filosofic idealist, epigrame, elegii și tragediile „Rienzi”, 1868 (inspirată din opera cu același titlu a scriitorului englez Edward Bulwer-Lytton), și „Lăpușneanu-vodă” (1878-1879), de valoare literară minoră.
    Versurile lui au fost publicate în “Din scrierile lui…” (Cernăuți, 1884). O ediție nouă de Scrieri a publicat Aurel Petrescu în 1968 în colecția “Scriitori români”.

    “Despre el, Tudor Vianu scria: “Este sigur că Bodnărescu a fost un poet de talent, mai cu seamă în mica poezie lirică, de tipul liedului heinian, unde accentele sale pot emoționa și astăzi”. Samson Bodnărescu s-a născut, în urmă cu 165 de ani, la 27 iunie 1840, în satul Voitinel, comuna Gălănești, județul Suceava. După studii primare și liceale făcute în satul natal, la Cernăuți și Rădăuți, Samson Bodnărescu vine la Iași, ca profesor și pedagog la Institutele Unite. Prin citirea întîilor sale lucrări literare și-a atras simpatia membrilor fruntași ai Societății Junimea, care l-au ajutat să plece în străinătate, pentru studii universitare. După patru ani petrecuți la Viena, Berlin și Giessen, în 1870 se întoarce la Iași cu diploma de doctor în filosofie. Aici ocupă postul de bibliotecar la Biblioteca Universității și, ulterior, direcția Școlii Normale Vasile Lupu. Stabilit într-o locuință din curtea Mănăstirii Trei Ierarhi, Samson Bodnărescu acordă ospitalitate lui Mihai Eminescu și lui Miron Pompiliu. După mai bine de zece ani petrecuți la Iași, în 1879 este numit director la Institutul Anastasie Bașotă din Pomîrla, județul Botoșani. Aici a funcționat timp de 23 de ani, stingîndu-se din viață la 3 martie 1902. Limitată în timp, activitatea literară a lui Samson Bodnărescu începe în 1876, cînd i se publică în revista Convorbiri literare prima sa lucrare, Suferințele, și durează pînă în 1897, cînd termină de compus drama istorică Ilie Vodă. Într-o activitate literară de peste două decenii, Samson Bodnărescu a scris poezii, epigrame, drame istorice, două legende istorice, cronici dramatice, eseuri artistice etc. Începînd să scrie versuri încă de la 16-17 ani, a continuat cu poeme dramatice și cu piesa de teatru în cinci acte Roman și Viorica sau Voința e puterea vieții (1864). Cele două tragedii, Lăpușneanu Vodă (1879) și Rienzi (1868), sînt cele mai reprezentative din creația sa dramatică. Cu excepția lui Titu Maiorescu și Mihai Eminescu, care l-au apreciat, generația sa nu a avut sentimentul valorii sale reale. După o uitare de mai bine de șase decenii ce s-au scurs de la moartea scriitorului, opera sa publicată și inedită a fost restituită contemporaneității prin editarea, în 1968, a volumului antologic Scrieri.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *